Un grup de persoane, se presupune că ar fi tineri, au fost surprinși în această noapte cum încălcau ordinea publică pe pr. Republicii din mun. Cahul.


Potrivit imaginilor video expediate la redacție de către un cititor, un automobil BMW era urmărit de o roabă în care se afla un pasager, împinsă de o persoană.

Din mașină răsuna pe toată strada muzica la volum maxim, iar alte 2 persoane se aflau în portbagajul deschis și, pe semne, filmau întrecerea BMW-ului cu roaba. Toate acestea decurgeau sub strigătele tuturor celor implicați.

Toate acestea se petrece în plină situație de criză, când Spitalul raional Cahul practic nu mai dispune de locuri pentru bolnavii de COVID-19, iar în ultima săptămână numărul celor confirmați pozitiv cu COVID-19 din raionul Cahul este mai mare de 90 de persoane.

Din cauza crizei provocate de COVID-19 și a creșterii numărului de infectați, din 15 iunie devine obligatorie purtarea măștilor în spațiile publice, poliția va intensifica patrularea străzilor. Președintele Igor Dodon a dispus implicarea armatei în prevenirea și controlul răspândirii COVID-19. 



– Spălați-vă mâinile de multe ori;
– Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
– Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
– Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
– Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
– Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
– Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
– Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
– Animalele de companie nu transmit coronavirus.